Acasă Blog Pagina 24

Vin ploile si zapada la munte

0

Ploi si zapada

Dupa o vreme frumoasa ca si de vara zilele trecute, au inceput ploile si zapada la munte, deci ne pregatim de vreme putin mai racoroasa pe timp de seara, ziua inca ii frumos vreme destul de calduta pentru data calendaristica, cica ar veni ceva frig dupa data de 18 a acestei luni ramane de vazut.

Miercuri, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi se vor semnala descărcări electrice. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul se va intensifica treptat îndeosebi în vestul, sudul teritoriului şi în zona montană şi va atinge la rafală 45…50 km/h, iar pe arii restrânse 60…70 km/h. Temperatura aerului va marca o scădere în regiunile intracarpatice, astfel că la nivelul întregii ţări valorile maxime se vor încadra între 13 grade in regiunile vestice şi 23 de grade în sud-est.

În Capitală, cerul va avea înnorări mai accentuate seara şi noaptea, când va ploua moderat cantitativ. Vântul va deveni în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Joi, valorile termice vor scădea şi în regiunile extracarpatice, astfel că temperaturile maxime, uşor mai scăzute decât ar fi normal în această perioadă, se vor situa la nivelul întregii ţări, între 12 grade în nordul Moldovei şi 19 grade în nord-vest. În sudul şi sud-estul ţării, cerul va fi mai mult noros şi mai ales în cursul zilei va ploua pe arii extinse şi izolat se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va avea intensificări local în est, sud-est, precum şi în sud-vestul teritoriului. La munte vântul va sufla tare, iar precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, astfel încât maxima va fi de 16…17 grade, fiind uşor mai scăzută decât ar fi normal în această perioadă. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va mai ploua, mai ales în cursul zilei, când şi vântul va avea intensificări.

Vineri, temperatura aerului va marca o creştere uşoară în cea mai mare parte a ţării, apropiindu-se de normalul perioadei. În regiunile nordice, estice, sud-estice, centrale, precum şi la munte temporar cerul va avea înnorări şi mai ales ziua, pe arii restrânse, va ploua slab. La munte vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană unde va fi tare. Temperaturile maxime se vor situa între 13 grade în nord-vestul şi centrul ţării şi 20 de grade în sudul teritoriului. Spre sfârşitul intervalului, în regiunile intracarpatice, pe spaţii restrânse se va semnala ceaţă.

În Capitală, temperatura aerului va marca o creştere, astfel că vremea va deveni normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi la munte. Temperatura aerului, mai scăzută decât în intervalul anterior în centrul şi în estul ţării, va avea valori maxime cuprinse între 11 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 21 de grade în extremitatea de sud-vest. Izolat, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase se va semnala ceaţă. Duminică, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta în majoritatea regiunilor. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la sfârşitul intervalului în jumătatea de nord a ţării. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă în zonele joase de relief, sursa ROMANIATV.net

Guess Who revine cu un nou clip, Cucubau

0

Guess Who - Cucubau

Guess Who revine cu un nou clip Cucubau chiar imi place acest videoclip si versurile haideti sa urmarim clipul impreuna.

Si putina DOZA de HASH cu Fan Mustata

0

Chiar mi-a placut acest pamflet si am zis hai sa va arata si voua.

Cu si despre cutremure

0

Pana la mine in oras nu s-a simtit nici un cutremur dar in Vrancea si Galati s-a simtit serios si bine inteles si in Bucuresti, parerile sunt impartite ba ca din cauza extractiei de petrol, ba ca din cauza extractiei de gaz si altele, toata lumea nu s-a gandit la ce a spus multi savanti ca ne asteapta un cutremur foarte mare.

Sa speram ca cel de azi dimineata a fost ultimul, si nu va mai vi altul si mai mare destul a scuturat si acesta de 5.5 grade.

Frig mare in toata Romania

0

Auzeam la radio azi dimineata ca ii ceea mai friguroasa luna din ultimii 100 de ani, pai mai luam o haina pe noi incalzirea la bloc nu o pornim ca ne costa pana in luna aprilie de ne arde la toti buzunarele, cine are noroc sunt cei care au incalzire pe lemne sa zicem acolo mai lasi de la tine si mai pui un lemn pe foc sa nu ingheti de frig, sau cine isi permite baga caloriferul pe curent in priza si platesti mai mult la factura de curent.

Cica de saptamana viitoare vor fi 2 sau 3 zile mai calduroase pe timp de zi dar seara tot geroasa va fi deci incepem sa avem grije de noi bem mai mult ceai cald si citrice cat mai multe sa nu ne imbolnavim, cam caldura in caloriferele de la bloc ar trebuii pornita pe la sfarsitul lunii octombrie atunci cand se schimba si ora, la ora de iarna.

Vine iarna mai repede

0

A venit iarna mai repede anul acesta iar, ne-a prins pe nepregatite si anul acesta, asta este speram sa mai vina putina caldura, cica de luni ziua va fi temperaturi de 20 de grade, nu prea mai am incredere dar sa zicem, oricum seara totusi ii destul de frig.

Imi aduc aminte anul trecut pe vremea asta lumea inca era la mare la soare la plaja, totusi ma gandesc este incalzire globala sau vine frigul si mai dur pe timpul iernii.Vedem ce va fi iarna aceasta dar totusi prea frig pentru aceasta perioada.

Romanian Music Awards 2013

0

Romanian Music Awards 2013

Frumos show prezentat de UTV si 1 Music Channel la Brasov, a inceput de la ora 20:00 cei mai tari artisti ai momentului pe scena din Brasov, mai multe detalii pe http://rma.1music.ro.

Mi-a placut pana acuma toate piesele mai ales piesa noua a lui Sisu featuring Alex Velea, ii urez multa bafta si mult succes cu noua piesa.Haideti sa urmarim si clipul mai jos:

Pe foc il poti stinge cu apa, dar pe apa nu o poti opri cu nimic

0

Ma uit la stiri ce s-a intamplat in Tulcea, suvoaiele de apa rupe tot misca masinile de pe strada ca si un joc de lego.Deci judetele Galati si Tulcea sunt sub ape, tot ce au avut s-a dus pentru cei care doresc sa sa doneze pot sa acceseze linkul Fundatiei Mereu Aproape http://fundatiamereuaproape.ro/apa-trece-romania-ramane-2/

Vine toamna incet, incetisor

0

Au inceput ploile destul de rapid anul acesta inca ii totusi o temperatura agreabila afara dar sa speram ca vom prinde niste vreme buna zilele urmatoare.Oare va fi o iarna grea sau o iarna mai usoara inca nu stiu ce sa zic dar oricum daca se intampla ceva odata punem de-o anuntare pe blog.

DN 76 Oradea-Deva pe bani europeni?!

0

Deci DN 76 arata intr-un hal dezastros, plin cu gropi de faci un drum de Oradea-Beius te mananca toti sfintii, cred ca ii cel mai nasol drum din toata Romania.Parca esti la tara undeva unde doar tractoarele si carutele trec parca la nimeni nu ii mai pasa de DN 76.

Citeam acuma in presa locala ca cica ar fi fonduri europene cand se incepe nu stie nimeni nici cand se va termina, din cate stiu DN 76 a fost luat dintr-o firma din Timisoara dupa ce au luat avansu au inchis firma si au plecat, doar la noi se intampla asa ceva, sa speram ca vor face ceva in privinta drumului DN 76 Oradea-Deva.